„Căci Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia”

2 Corinteni 3:17

Duhul Sfânt, stăruință, daruri

Accesează biblioteca noastră de predici și resurse pentru a-ți aprofunda cunoștința practică despre Cuvântul lui Dumnezeu. Cum putem primi Duhul Sfânt? Cu ce scop? Suntem toți botezați cu Duhul Sfânt, sau numai cei care stăruiesc? Ce înseamnă „Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh ca să alcătuim un singur trup”? Ce se întâmplă cu un om care nu ține seama de Domnul care ne învață cum să ne rugăm? Pot călca învățătura Domnului rugându-mă ca păgânii, bolborosind aceleași cuvinte? Pot să mă rog în limbi în Biserică dacă nu este nimeni să tălmăcească? Dacă nu ai răspuns concret, cercetează ce spune Cuvântul — de aceasta va depinde veșnicia ta.

Predici audio

Stăruință, botez cu Duhul, daruri

Pagina Predici Penticostale vine în ajutorul celor ce caută o înțelegere practică a Cuvântului despre Duhul Sfânt.

Stăruința pentru Duhul Sfânt, botezul cu Duhul Sfânt, darurile Duhului Sfânt, vorbirea în limbi — subiecte cercetate în lumina Scripturii, nu după tradiție.

Chestionar biblic

„Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgâniicărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați”

Matei 6:7

Umblați după îndemnurile Duhului

Mulți dintre noi ne întrebăm ce rol are Duhul Sfânt în viața noastră. Cum știm când suntem îndemnați de Duhul Sfânt?

Ascultă această predică care te va aduce mai aproape de adevărul lui Dumnezeu cu privire la îndemnurile Duhului.

Predică audio din biblioteca Cuvânt Curat.

Ascultă predică

Credincioșia – Roada Duhului

Dacă nu cunoaștem roada Duhului, nu putem deosebi faptele firii pământești de viața după Duh.

Cunoașterea roadelor Duhului este esențială pentru desăvârșirea caracterului nostru.

Predică audio — temă Duhul Sfânt și roada Duhului.

Ascultă predică

Ești cu adevărat născut din nou?

Mulți trăiesc cu convingerea că sunt născuți din nou, dar Scriptura arată că există și nașteri contrafăcute, din învățături omenești.

Chiar dacă vorbim în limbi sau proorocim, fără neprihănire Dumnezeu ne spune că nu ne cunoaște.

Chestionar biblic gratuit — verifică în lumina Scripturii.

Completează chestionarul

Nașterea din nou

Chiar dacă facem multe lucruri religioase — mergem la adunare, ne rugăm, vorbim în limbi — fără să umblăm după neprihănire, Dumnezeu ne spune că nu ne cunoaște.

Nașterea din nou este cel mai mare eveniment din viața unui om. Este obligatorie pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Broșură gratuită din biblioteca de resurse.

Citește broșura

Transformați după chipul lui Hristos

Planul lui Dumnezeu nu se rezumă doar la pocăință și iertare, ci prevede refacerea chipului lui Dumnezeu în noi.

Desăvârșirea ființei noastre o face Duhul Sfânt — nu doar sângele pentru iertarea păcatelor.

Broșură — unul din cele mai înalte lucruri la care omul poate aspira.

Citește broșura

Biserica – Trupul lui Hristos

Te afli într-o Biserică pe care a zidit-o Domnul Isus, sau într-o adunare zidită de oameni?

Află adevărul despre Biserica lui Hristos — trup viu sau formă moartă.

Broșură gratuită din biblioteca de resurse.

Citește broșura

Materiale

Broșuri gratuite

Le trimitem gratuit prin poștă, oriunde în România.

2 pași — alegi broșurile, completezi adresa, noi le trimitem gratuit acasă.

Vezi mai multe

MATERIALE GRATUITE

Materiale gratuite — trimise acasă, fără cost.

  1. 1Materiale
  2. 2Livrare

2 pași — alegi broșurile, completezi adresa, noi le trimitem gratuit acasă.

Pasul 1 — bifează broșurile dorite, derulează lista dacă e nevoie, apoi apasă Continuă.

Materiale